Lumina difuza. Stau singura in baie. Credeam ca am mers acolo pentru a-mi sterge rimelul intins de la prea mult plans. Probabil am uitat. Vad pe cineva. O fata... bruneta, de aceasi inaltime cu a mea. Nu o cunosc, dar figura ei imi pare extrem de cunoscuta, am impresia ca am mai vazut-o undeva, dar unde... nu stiu. O intreb cine e dar nu imi raspunde, parca e muta, buzele i se misca, dar nu aud niciun sunet. Ma concentrez aspura ochilor ei, pot sa jur ca am mai vazut-o undeva, in copilaria mea, dar oricat incerc sa imi storc creierii nu reusesc sa imi amintesc cine e. Are trasaturi asemanatoare cu ale mele, dar in ochii ei pot sa citesc tristetea, dezamagirea, epuizarea. Colturile buzelor ei, parca arata ca odata, zambea mult, dar acum sunt in declin. Ce motive ar avea sa nu mai rada? E incruntata, o fi suparat-o cineva... sau e doar suparata pe intamplari, pe oameni. Dar intrebarea e ce cauta la mine in baie. Ma mananca nasul, ma scapin. STAI. Ea de ce se scarpina la nas? Hei tu...nu ma mai imita, cine esti tu? O trista suparata pe viata, o ratacita prin baia mea slab luminata, sa vii sa ma imiti pe mine. Dar nu poate sa nu ma obsedeze faptul ca... te cunosc de undeva, ne-am intalnit, am vorbit, parca te-as cunoaste din prima zi in care m-am nascut, dar te-am pierdut candva, si nu imi pot aminti cand.
Cine esti tu si de ce te-ai intors acum? Asa schimbata?

Twilight

Picaturi sarate care se preling pe obrazul de un rosu aprins, arzand. Se scurg, lin, in directia gatului. Nu le pot opri, sunt ca un vulcan, care sta sa erupa, distrugand in calea lui tot.
Cum e posibil ca o simpla carte, cuvinte tiparite pe coli galbene, cuvinte, pentru altii nesemnificative, cum pot toate astea sa ma tulbure asa tare? Cum e posibil o singura poveste sa imi rascoleasca atatea amintiri, sa deschid atatea rani. Cum e posibil ca un... obiect, niste file sa ma faca sa plang, sa ma afecteze atata.
E ca si acele carti despre care vorbeste Mircea Cartarescu, pe care daca le-ai citit odata ti le amintesti toata viata, si vrei sa le citesti mereu, si mereu, si mereu.
Imi place sa ma doara. E dureros, ca un amurg, petrecut in singuratate.

Another year, alone again.

Trebuia sa fac eu respectata traditia si sa fiu singura da "cea mai tare zi a lunii Februarie". Ce sa zic. O mare prostie, chiar daca tin la... noua moda cu ziua asta imprumutata de la americani, si ma oftica faptul ca sunt singura si nu primesc cadouri[shame on me] totusi, fericirea mea nu sta intr-o zi, care pana la urma e o zi ca toate zilele anului, doar ca are si ea un nume. De cand am inceput saptamana am fost pesimista, in legatura cu starea pe care o voi avea cand ma voi trezi, dar acum vad ca a fost doar imaginatia mea, si ca ma simt chiar extrem de bine. Habar nu am de ce. Nici nu vreau sa stiu. Sunt singura de V. Day. Si??? E un lucru bun. Si asa nu aveam bani de cadouri[shame on me again]. Acum lasand gluma la o parte, tot ma roade ceva[...], normal ca ... mi-as dori sa am pe cineva de ziua intragostitilor, dar asta este, nu o sa ma arunc dp bloc din cauza faptului ca sunt singura.
O sa ies in parc cu fetele, o sa ne bucuram, impreuna, ca suntem singure, si nu avem un nesimtit alaturi[stiti vorba aia mai bine singura decat cu o companie neplacuta]. E o zi frumoasa si o sa ma bucur din plin de ea, chiar daca in Cismigiu o sa fie cred ca sute de cupluri sarutandu-se sub coroanele copacilor verzi, prin barcute si pe banci. Nu e nimic. O sa admir, o sa ma bucur pentru ei si o sa fac multe fotografii[asta asa, ca sa imi amintesc ca nu aveam si eu cu cine sa ma sarut pe o banca in Cismigiu].
Si da... pana si ai mei se duc cu prietenii de familie la rest... si eu o sa stau singura cu Bubu acasa, facand cine stie ce nebunii[:))], asta dupa ce vin din parc[sa ma fac inteleasa].
Asta fiind programul initial[sper sa nu se modifice absolut deloc, stiti voi, obsesia mea cu zilele planuite minut cu minut-stiu, sunt o obsedata] va urez ceva foarte tare, ceva ce am vazut la statusul unui prieten "grupul fetelor singure si fara fraieri alaturi, saluta idioatele care alearga dupa cadouri"[fara niciun fel de jignire]
O zi a ingragostitilor frumoasa si voua.

Cutiuta cu amintiri.

Cine a zis ca sa faci curat e benefic? Pe dracu. Sa va ia dracu pe toti. Mincinosi. Nu e deloc bine sa faci curat, ordine. Cine a mai inventat si ordinea asta? Sa il ia dracu si pe ala. Si totusi... e bine. Prin cele mai ascunse coltisoare ale sertarelor biroului din camera mea am gasit, o cutie. A naibii cutie, cat m-a chinuit. In fine. E doar o cutie idioata cu lucruri idioate, care nu ar fi trebuit sa existe, cu hartii tampite, cu hartii, care au imprimate scrisul tau. Ce tampenii. Bine ca le-am ars. Trebuia sa fac asta cu mult timp in urma. Si totusi, de ce sa faci curat e atat de dureros. Pe dracu. Gasesti tot felul chestii uitate prin cine stie ce dulap care nu l-ai mai deschis de vro 3 4 5 6 7 luni, si care are pana si panze de paianjeni prin colturi. Ii urasc. Si am gasit atatea hartiute, harioare, hartii si harogaraie. Teste din clasele mici, diplome, carnetul de note din I-IV. Eram buna. La naiba si cu scoala asta. Creionu ala. Al naibii creion. Trebuia sa il arunc de acum 3 ani cand mi l-ai dat. Pe dracu, pe cine mint, si acum il mai am. Ce nevoie am de atatea chestii invechite, prostii, martisoare, vechituri. Le urasc. Imi amintesc de trecut. La naiba si cu trecutu asta tampit.
La naiba cu toate amintitirile astea idioate. Nu mai fac ordine niciodata.

De ce iubi[ti]m Femeile?

"Pentru ca au sani rotunzi, cu gurgulie care se ridica prin bluza cand le e frig, pentru ca eu fundul mare si grasut, pentru ca au fete cu trasaturi dulci ca ale copiilor, pentru ca au buze pline, dinti decenti si limbi de care nu ti-e sila. Pentru ca nu miros a transpiratie sau a tutun prost si nu asuda pe buza superioara. Pentru ca le zambesc copiilor mici care trec pe langa ele.[...] Pentru ca in pat sunt indraznete si inventive nu din perversitate, si ca sa-ti arate ca te iubesc."
Cam asa ar suna un pasaj al lui Mircea Cartarescu din "De ce iubim femeile". Bineinteles, astea sunt aspecte firesti, dar nu generale. Aceasta este parerea lui, despre femei in general, o parere care si-a format-o din contactul cu anumite reprezentante ale sexului frumos. Acuma, nu stiu cata dreptate are; eu privesc lumea prin prisma unei femei, barbatii stiu mai bine.
Dar sa revenim la subiect. O sa vorbesc despre asta, in opinia mea. Iubiti femeile pentru simplul fapt ca sunt femei, ca fac lucruri care nu le puteti intelege, care pentru voi sunt revoltatoare, inutile, pentru ca pentru voi sunt niste lucruri anormale, pe cand pentru ele, e ceva absolut normal. Poate nu le iubiti pentru sanii lor, pentru ca aveti o gaura in care sa va frecati sau pentru ca poarta chiloti din 2 cm de material. Le iubiti pentru ca nu le intelegeti, nu intelegti de ce trebuie sa se chinuie 3 ore sa se machieze. Nu intelegeti de ce le plac atat de mult cumparaturile, si le ia atat de mult timp sa se hotarasca in privinta unei bluze, cand voi, daca ati intrat in magazin cu intentia de a va schimba intreaga garderoba, intr-o ora cel mult ati terminat. Le iubiti pentru ca nu intelegeti de ce sunt asa, pentru ca va atrage misterul lor. Poate va atrage si faptul ca poarta fuste scurte, bluze decoltate si folosesc un gloss excitant, sau se mai apleaca dupa vreo hartie, oferindu-va o priveliste la dantela de pe dedesubt. E ciudat, poate nu le iubiti de asta, si poate ma insel, poate le iubiti pentru ca va pot face copii, poate le iubiti ca stiu sa gateasca, sau pentru ca se penseaza, poate va place ca au picioare frumoase, sau stiu diferenta dintre o pereche de ochelari care costa 100 de euro si una care costa 10 lei. Pentru ca poarta genti sofisticate, alese dupa criterii bine stabilite, si neintelese de voi.
As putea scrie sute de motive pentru care barbatii iubesc femeile, bineinteles din perspectiva mea, dar nu pot stii daca macar un motiv este adevarat, si suntem iubite pentru asta.
Sau poate, toate aceste sute, mii de motive, sunt nimic, si singurul raspuns este ca iubiti femeile pentru simplul fapt ca sunt FEMEI, si nu sunt barbati.