Noi [doi]- niciodata. Penibil.

Noi doi... in viitor. Ce tampenie. Ciudat mod de a gandi. Poate pentru ca ei nu stiu. Stau si ma gandesc. Ma bufneste rasul. Imposibil. Toti zic ca ar fi cam asa:
Tu, termini facultatea, si eu. Poate o sa stam cu chirie/ poate o sa avem o casa, in centru, casele care imi plac mie, cele vechi. Nu o casa, un apartament, in Victoriei. Intr-o cladire cu camere enorme. Cum imi plac mie. Sa o amenajezi tu, cum iti place tie. Dar sa avem un pat mare. Atat. Sa avem o masina mare de familie. Sa avem o fata, frumoasa. Si un baiat. La fel de frumos .Sa ii luam de la gradinita dupa serviciu. Ce tampenie. Sa ajungem obositi acasa. Sa bag ceva la microunde, copii ii trimitem la mama. Ce tampenie. Sa stam singuri, fac floricele, si Sprite, iti plac. Inchiriem un film. Care iti place tie. Comedie porcoasa. Ce tampenie. Sub aceasi patura, sa imi fie frig, sa ma incalzesti. Sa ma saruti pe frunte. Canapeaua e mare. Asa ai vrut tu. Te gandesti la prostii. Ca de obicei. Suntem la fel ca la inceput, doi copii, nebuni, dupa atatea, suntem tot amandoi. Imposibil. Dar poate nu ca la inceput, suntem realizati, avem o cariera, o familie. Prietenii, aceiasi. Cei mai buni, ai tai, ai nostrii. Nu chiar toti. Stii ca nu ii suport pe toti. Nici tu pe ai mei. Bine, si prieteni vechi, doar cativa, dar si prieteni noi. Ne amintim, tot. E amuzant. Da, imi zici tot, iti reprosez, ne certam, ma enervez, si tu tipi, si eu tip. Ca de obicei. Ies de sub patura. "Te iubesc" . Doar atat. Si ma intorc. Ma cunosti. Nu pot rezista. Ne imbratisam. Filmul se termina. Realizezi ca am adormit. Ma iei in brate. Ma duci in pat. Acela mare. Ma invelesti. Ma mai saruti o data pe frunte. E bine. Sunt fericita.
Ma bufneste rasul. Ce tampenie. Imposibil. Ca de obicei, m-am lasat purtata de val, am uitat ca doar imi imaginez. Niciodata. Ce penibilitate din partea mea.