Nu sunt prea buna la evaluari, la situatii de genul "s-a mai terminat si..." / "hai sa vad ce am realizat in...". Imi e cam greu in primul rand pentru ca stiu ca o anumita perioada de timp poate sa fie foarte "productiva" sa spunem, iar alta deloc interesanta.
Particica de viata la care o sa fac referire e primul meu semestru la liceu, ca boboaca.
Imi amintesc peeeerfect prima zi de scoala. Panica, panica, panica si iar panica. Cu timpul [dar ce spun eu timpul ca... deja din a 3-a zi ma simteam ca la mine acasa] m-am adaptat, toti ne-am adaptat. Ne-a ajutat faptul ca suntem sociabili, foarte vorbareti si nebuni. Nebuni de-a binelea. Nu mai aveam rabdare pana la prima noastra excurise, dar ce zic eu excursie - noi am legat prietenii puternice inca din prima saptamana.
As vb despre clasa asta o vesnicie. Despre glumele pe care as vrea sa mi le amintesc mereu, despre perlele pe care le am scrise la sfarsitul caietelor si pe care doar daca esti de fata le poti intelege. Despre clasa asta la care nu as renunta in momentul acesta, pentru nimic in lume.
Cand imi amintesc cat am plans pentru ca am intrat la Iorga, imi vine sa imi dau pumni. Nu stiu de ce am fost atat de dezamagita sau de ce imi era frica. Poate eram doar revoltata ca lucrurile nu s-au intamplat asa cum am dorit eu, pana la capat. Ma rog... oricum nu mai conteaza pentru ca sunt sigura ca drumul pe care ma aflu acum e cel mai potrivit pentru mine.
Si e bine la Iorga. Cu exceptia Lui. Dar nu conteaza..pentru ca stiu ca pana si El are un suflet acolo...ascuns bine bine bine[poate chiar...prea bine]. Si chiar nu ma intereseaza, nu ma sperie, nu ma intimideaza. Cum spuneam... imi amintesc perfect prima zi de scoala si tocmai din acest motiv nu ma mai intereseaza. Nu ma asteptam sa imi schimb atitudinea fata de El sau el fata de mine. Chiar cred ca ... de fapt nu cred nimic. E ciudat. Si nu sunt singura care crede ca doar cu un anumit grup de persoane se simte bine... in sensul ca are clientii lui, pe care ii sacaie ora de ora [si aia sunt cam 4 la numar] si doar 2 persoane care ii pun cu adevarat un zambet pe buze. Unul din ala adevarat. De... om. Serios.
Ma rog... cum spuneam [de fapt cum nu spuneam] sunt fericita ca ma aflu acum aici. Aici ma refer la momentul de fata, la situatie, la viata mea. Cred ca e pentru prima data in viata cand imi merge bine pe toate planurile. Exceptand perioada copilariei cand nu aveam nicio preocupare in afara de ceea de a ma spala pe maini cand veneam de afara. Nu ca acum as avea parte de vre-o tragedie in viata mea... dar stiti cum e... propria-ti problema e cea mai grava din lume. Cum spuneam [spun de prea multe ori asta?]... e bine. E loc si de mai bine dar... e bine.
Aceste lucruri prostesti si total neimportante fiind spuse, am incheiat primul semestru de boboaca. Vor urma altele iar apoi altele si altele.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comentarii:
Stii ce?Cum spuneam..acasa ma simt lonely dreamer.E nasol in vacanta.Chiar vreau sa fiu cu voi in fiecare zi.De ce?Pentru ca suntem o familie,cel putin asta simt eu.N-am crezut ca voi ajunge sa iubesc atat de mult scoala(bine,nu chiar scoala),colegii et cetera .Iubesc 9D.
Nu ca ma laud...dar..imi place noua de:D...Si ala urat despre care vorbesc toti nu prea mai e asa...e totusi o statuie colorata:D
Foarte bun articolul.
Cam asa e cum spui tu,ne-am atasat unii de altii.
semnat Niku!
Trimiteți un comentariu