Tocmai cand credeam ca nu mai am despre cine sa scriu...

Andrei.... Am atatea lucruri pentru care trebuie sa iti multumesc. Cate lectii importante mi-ai dat, in cate lucruri m-ai ajutat. Ai fost acolo cand am cazut de atatea ori. Si nu m-ai ridicat. M-ai invatat cum sa ma ridic singura. M-ai invatat sa imi repar greselile. De la tine am invatat cat pot sa fiu de copilaroasa si cat de repede ma las purtata de val. Nu am invatat sa imi opresc impulsurile, dar am invatat cum sa ascult un sfat.
Nu te-am apreciat la timpul potrivit... si asta aproape a distrus castelul prieteniei pe care cu atata efort dar si cu multa, dar foarte multa usurinta l-am cladit impreuna.
Sterg siroaiele astea de pe obraz si iti multumesc pentru tot ce ai facut pentru mine in ultimul an. Iti multumesc pentru faptul ca ai fost langa mine probabil in cele mai grele momente ale adolescentei mele, pana in prezent. Nu stiu ce va urma... si prin cate voi mai trece, nici nu imi pasa, daca o sa am o persoana care sa ma sprijine si sa imi dea un sfat atunci cand trebuie.
Si nu in ultimul rand... imi cer scuze. Ca nu am stiut sa apreciez ce am, ca sunt un copil si ca repet la nesfarsit greselile din trecut.