joi, decembrie 10, 2009

O tema...

Sunt obligata sa fac o tema, despre iubire. Spun obligata pentru ca... nu am cum sa vorbesc despre asta, nu am despre ce sa vorbesc. Nu am descoperit iubirea. Am 15 ani. Mi-am luat palme de la viata destule pana la aceasta varsta, pana in momentul in care am realizat ca eu NU am iubit... am simtit doar acel sentiment de bucurie interioara si fericire in a imparti nervii, cunostintele, implinirea si saliva cu alta persoana. Au fost doar telefoane lungi... de ore, au fost lacrimi, au fost certuri, impacari, imaturitati. Sau poate iubirea chiar asta inseamna... dorinta de a imparti cu cineva, ceva, oricat de mic si neimportant ar fii.

Si iata-ma din nou in fata faptului. Adolescenta asta care iti joaca feste. Te face sa crezi ca iubesti, sau poate chiar iubesc. Vreau sa cred ca sunt indreptatita sa fiu indragostita. Pentru ca sunt... de fiecare data mai puternic, si mai puternic. In timpul fiecarei relatii ma gandesc ca nu pot sa iubesc pe cineva cu mai multa pasiune, sau mai tare; si de fiecare data e si mai puternic, si mai puternic. Acum... am aceasi convingere... nu pot sa fiu mai indragostita de atat. Si nu e ca alta data cand ma plictiseam. Nu e.

Totusi... nu am inceput sa vorbesc despre iubire, pentru ca asta trebuie sa fac. Deci... "CE ESTE IUBIREA?".

Iubirea este poate atunci cand simti ca nu mai ai alt motiv pentru care sa traiesti pe lumea asta, cand persoana pe care o iubesti devine un tot, devine universul. Devine motivul pentru care tu te trezesti dimineata, gandul cu care adormi in fiecare seara. Motivul fericirii tale, izvorul fiecarui zambet, fiecarei lacrimi. Este nevoia de a darui tot ce ai, tot ce nu ai, si de a nu cere nimic in schimb. Este pur si simplu dorinta de a te oferi, doar daca stii ca esti iubit inapoi.
Eu sunt sincera si spun ca nu stiu daca am iubit vreodata. Dar stiu ca zambeam, si inca mai zambesc prostesc de fiecare data cand il zaresc; ca inima o ia la galop de fiecare data cand ma ia in brate. Iubirea nu are o explicatie si nici macar o definite. Cum ai putea sa explici fericirea pe care o emani prin fiecare por atunci cand stii ca motivul zambetului sau esti tu, sau cum ar putea cineva sa explice toate lucrurile irantionale pe care cineva le face din dragoste? Eu nu pot sa explic. Dragostea e irationala.
Nici macar o definitie nu putem da. Toti iubim diferit. Unii mai cumpatat, unii mai irational, unii iubesc pe viitor, altii pe moment. Unii dau tot, altii iau tot si nu dau nimic inapoi. Iubire pasionala, sau iubire cumpatata. Mai dulce... sau mai piperat. Putina drama, putina miere, si cateva condimente.
Iubirea este si sacrificiu.
Iubirea este egoista. Cere tot. Te seaca pana la ultima picatura. E cea mai placuta tortura.
Nu stiu... nu vreau sa vorbesc despre asta. Nu vreau. Cu ce rost? Pe cine intereseaza? Pe nimeni. Iubim. Pe urma ce? Pa. Iubirea? E egoista. Cate lacrimi nu am varsat pentru ceva ce nici macar nu stiu daca exista? Cate? Nici nu le mai stiu numarul. Am iubit fara sa stiu ce ma asteapta. Am iubit defecte pentru ca nu ma interesau, nu conteaza... asta este. Nu conteaza defectele, sunt nule cand ai in stomac fluturasii aia. Nu conteaza cat de irational actionezi, nu conteaza cat de pierdut pe norisorii aia esti, nu conteaza ca iti tremura picioarele sau ca te pierzi in cuvinte. Nu conteaza.
Dar totusi... ajung mereu la aceasi intrebare. Stiu macar despre ce vorbesc? Stiu eu... copilul ala imatur despre ce vorbesc? Ce drept am eu sa vorbesc despre sentimentul acela sublim care imi inunda ochii si ma face sa imi musc buzele? Ce drept am eu sa vorbesc despre singurul sentiment nobil pe acest pamant? Singurul sentiment care merita orice, oricat de dureros ar fii? Ce drept am eu sa vorbesc despre tine, iubire?

4 comentarii:

AnEmOnE spunea...

chiar ca iubirea e egoista....

Anonim spunea...

iubirea adevarata e atunci cand iubesti pe cineva fara sa astepti nimic in schimb de la el/ea. :)

CeCiLe spunea...

da. iubirea e egoista. :|

Buf0n spunea...

Foarte tare ! Macar nu mi`am pierdut rabdarea de a incerca sa inteleg ce e in sufletul unui adolescent care incearca sa se autoanalizeze in sentimente si sa exprime in scris cea ce simte.Nu incerca acum sa patrunzi prea mult in chintesenta unor sentimente pentru ca e posibil mai tarziu sa o iei razna.Stiu ca acele trairi sunt unice , ca timpul sta in loc, ca ploaia nu mai e bacoviana ci pur si simplu frumoasa, stiu ca ai vrea sa te rupi ceva din tine sa`i dai lui ca sa`l poarte cu el mereu , mai stiu ca lacrimile sunt amare la extrema si ca in anumite momente "cerul pica pe tine" si simti ca esti strivita de zadarnicia si nonsensul vieti ... E prea devreme sa`ti cultivi cugetul astfel ! Gandesti prea mult - asta e felul tau si nu te indrum sa te schimbi.O sa`ti dau un citat (luat cu copy si paste - eu stiu toata poezia - o sa te las sa o redescoperi si sa o recitesti toata pentru ca merita):

" Nu cerceta aceste legi,
Că eşti nebun când le-nţelegi!
Din codru rupi o rămurea,
Ce-i pasă codrului de ea!
Ce-i pasă unei lumi întregi
De moartea mea!"