O vad pe mama cum plange, si pe tata pe care nu-l stiu.
Plange trecutul, prezentul si viitorul.
Plange si el si plang toti.
Dar ei nu stiu ca timpul trece, si sterge tot.
Vreau sa le spun sa nu mai planga, dar nu ma aud
Nu ma vad.

Ma vad pe mine - cu buzele-mi drepte si ochii acoperiti de roseata dobandita de la atata sare. N-am mai fost niciodata atat de... linistita si... frumoasa.
Ca si cum valul mortii mi-ar fi sters toate greselile, toate rautatile. Ca si cum Doamna cu Coasa ar fi luat cu ea nu numai suflarea-mi, ci si tristetea de pe chipul meu.
Ochii nu ii vad, caci sunt inchisi. Au obosit si ploapele... saracele. Dar daca i-as vedea, daca ar fi deschisi, sigur ar plange.

El si-a amintit... si mi-a adus trandafiri rosii. Dar nu a stiut niciodata de ce imi plac. Pentru ca el e rosu. Si inima mea e rosie. El e inima mea. Si acum numai bate.

Mama stie. Trandafirul rosu, copacul de la gat si rochia alba. Stie ca asa vreau sa fiu pentru totdeauna.